
„Festivalul Toamnei” – Ediția a III-a Grădinița Confesională cu P.P. „Sfânta Ana” – Cluj-Napoca
Sâmbăta, 18 octombrie 2025, preșcolarii, cadrele didactice, părinții și bunicii au trăit împreună momente pline de bucurie, emoție și recunoștință, în cadrul Festivalului Toamnei, un eveniment care ne-a reamintit frumusețea de a fi parte dintr-o comunitate unită.
Zâmbetele copiilor, cântecele, poeziile și dansurile lor — în limba română și engleză — au adus lumină și căldură în sufletele tuturor. Atmosfera a fost una plină de har și energie pozitivă, semn că acolo unde inimile bat împreună, Dumnezeu este prezent.
Un gând de recunoștință specială se îndreaptă către părinții copiilor, care s-au implicat cu dragoste și entuziasm în organizarea acestui eveniment.
Ne dorim ca Festivalul Toamnei să rămână o amintire prețioasă în inimile tuturor și să ne reamintească că puterea comunității stă în unitate, iar acolo unde inimile se adună, Dumnezeu este mai aproape de fiecare dintre noi.
Echipa Grădiniței Confesionale cu P.P. „Sfânta Ana” – Cluj-Napoca








