Într-o atmosferă de bucurie și sărbătoare, Toamna cea frumoasă și colorată, cu roade bogate și aromate, s-a făcut prezentă în Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana”. A fost prima ediție a unui minunat „Festival de Toamnă”, care a încântat sufletele și ochișorii tuturor. Cadrele didactice, împreună cu preșcolarii, s-au întrecut în realizarea unor obiecte decorative,
Copiii de la Grădinița Confesională cu PP „SfântaAna” din Cluj-Napoca, însoțiți de educatoarele lor, în comuniune cu ceilalți copii din lumea întreagă, au răspuns în mod pozitiv inițiativei fundației pontificale „Kirche in Not” („Biserica în nevoie”) de a se ruga împreună rugăciunea Sfântului Rozariu. Împreună cu surorile educatoare, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, copiii i-au
Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și și Prevenire a Criminalității – IPJ Cluj, au desfășurat astăzi, 03 octombrie 2023, activități preventive cu preșcolarii de la Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana”.În scopul prevenirii victimizării și conștientizării copiilor cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație rutieră. De asemenea, prin diferite jocuri, activități și ghicitori
Grădinița Confesională ,,Sfânta Ana„ a Surorilor Baziliene din Cluj-Napoca și-a deschis porțile pentru noul an școlar, în care copiii vor beneficia de o formare integrală: umană, intelectuală și spirituală. Ca în fiecare an, deschiderea noului an școlar a fost pusă sub semnul mulțumirii și a binecuvântării lui Dumnezeu. În mijlocul copiilor și a părinților care
Astăzi, în mod festiv, printr-o serbare inedită, întreaga grădiniță își ia rămas bun de la preșcolarii grupei mari, „Micii Exploratori”, omuleți care își încep călătoria către țara cunoștințelor. Ne despărțim cu greu de atâtea momente extraordinare trăite, doar pentru a face loc altora, poate la fel de importante și de frumoase, atât pentru noi cât
Preșcolarii Grupei Mici a „Îngerașilor” ghidați cu iubire și blândețe de educatoarele lor: Sr. Cristina Firet și Sr. Natalia Bontaș, ne-au ajutat să pătrundem într-o lume de poveste. Unicitatea fiecărui copil și-a spus cuvântul, iar toți împreună au format o lume unică, presărata cu bucurie pură si multă energie. Felicitări educatoarelor și mii de mulțumiri
De data aceasta, am ales să pășim cu toții în lumea basmelor, deoarece și lumea grădiniței este o lume de poveste. Pentru câteva momente, Aula „Iuliu Hossu„ s-a umplut de culoare, atât copiii grupei mijlocii, cât și părinții acestora, au intrat în lumea minunată a basmelor și poveștilor. Programul a fost realizat prin îmbinarea mai
Micii fluturași, îndrumați de educatoarele lor: Sr. Ștefania Farte și Florina Scurtu, au marcat ziua de 07 iunie 2023, printr-un minunat program artistic numit ” Carnavalul Insectelor”. Copiii, îmbrăcați in costume de insecte, au pășit cu emoții pe scenă, au cântat, au recitat poezii și au dansat. Lumea gâzelor e o lume fascinantă, unde fiecare
Grupa mică „Fluturașilor”, împreună cu educatoarea lor, Florina Scurtu, au realizați activități creative prin tehnica picturii, pline de culoare, veselie și multă imaginație!