Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana” şi-a început activitatea din anul 1999, cu 2 grupe de copii. Chiar de la deschidere cererile au fost mai multe decât locurile disponibile. Astfel după doi ani, începând cu anul 2001 s-au deschis încă două grupe, iar programul normal al grădiniței s-a transformat în program prelungit. Apoi după câțiva ani s-a deschis și a cincea grupă de copii, până la pandemie. De obicei, numărul copiilor pe an este între 70-80. Actualmente grădinița funcționează cu patru grupe.
Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana” creează un ambient de colaborare, disponibilitate, calm şi bună dispoziție pentru toți copiii care sunt educați aici, să poată crește şi beneficia de şanse egale de educație şi instruire.
Sediul grădiniței se află pe Str. Zrinyi Mikloş, nr. 10, Cluj-Napoca.
Grădinița este acreditată conform Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării și Inovarii Nr. 3560 din 30 martie 2009.
În anul școlar 2017-2018 a avut loc evaluare externă periodică în urma căreia Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana” a obținut Atestatul privind nivelul de calitate al educației furnizat, constantându-se că sunt îndeplinite standardele naționale de calitate.
Preocuparea permanentă a cadrelor didactice este aceea de a adapta activitățile la particularitățile de vârstă şi individuale ale copiilor şi la interesele manifestate de aceștia.