Activitate

Prima ediție a unui minunat „Festival de Toamnă”

Prima ediție a unui minunat „Festival de Toamnă”

Într-o atmosferă de bucurie și sărbătoare, Toamna cea frumoasă și colorată, cu roade bogate și aromate, s-a făcut prezentă în Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana”. A fost prima ediție a unui minunat „Festival de Toamnă”, care a încântat sufletele și ochișorii tuturor.
Cadrele didactice, împreună cu preșcolarii, s-au întrecut în realizarea unor obiecte decorative, produse de patiserie și creații artizanale. În câteva ore, Aula „Iuliu Hossu” a fost neîncăpătoare. Scena, împodobită cu elemente specifice toamnei, a devenit locul unui eveniment magic. Fiecare grupă a pregătit un stand, unde părinții și bunicii au admirat frumusețile create și au gustat din bunătățile toamnei.
De asemenea, părinții s-au implicat activ, pregătind diferite bunătăți. De la acest Festival nu a lipsit minunatul spectacol, pe care l-au pregătit preșcolarii noștri împreună cu cadrele didactice. Părinții au fost și ei invitați să intre în horă, alături de copii și cadre didactice. La final, sr. Maximiliana a mulțumit părinților pentru deosebita susținere și implicare și a accentuat motivul acestui festival: „Comuniune dintre cadre didactice și părinți, iar toți împreună formând mărea familie a lui Dumnezeu.” A mulțumit cadrelor didactice pentru munca laborioasă și dăruirea lor, iar preșcolarilor le-a înmânat câte o diplomă.
Festivalul Toamnei de la grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana” a fost mai mult decât un eveniment – a fost o poveste desprinsă din paginile jurnalului toamnei, scrisă cu zâmbete, creativitate și implicare comunitară.