Activitate

Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana” îmbrăcată în lumina sărbătorii!

Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana” îmbrăcată în lumina sărbătorii!

Copiii de la Grădinița Confesională cu PP „Sfânta Ana” au sărbătorit și în acest an pe Sfânta Ana, patroana grădiniței. Am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfinția Sa Claudiu și alți oaspeți. Programul sărbătorii a început cu un cuvânt de salut din partea Sr. Maximiliana Șanta, OSBM, directoarea grădiniței, a continuat cu un moment de rugăciune și un cuvânt de învățătură al Preasfințitului Claudiu. Un alt motiv de bucurie a acestei sărbători a fost prezența Înalt Preacuvioasei Maici Marcela, superioara generală, care a adresat un cuvânt de apreciere și recunoștință cadrelor didactice, pentru munca laborioasă pe care o desfășoară cu preșcolarii. Felicitări și mulțumiri au venit și din partea Maicii Veridiana, superioara provincială, care susține cu bucurie această misiune, adresat întregului personal al grădiniței.
Programul artistic și cultural al preșcolarilor a început cu imnul grădiniței, a continuat cu un scurt program în limba germană și în limba engleză, intercalat de colinde și poezii. De la această sărbătoare nu au lipsit provocările și surprizele. Preșcolarii din grădiniță împreună cu cadrele didactice l-au provocat pe Preasfințitul Claudiu să treacă prin mai multe probe și i-a revenit sarcina de a pregăti împreună un tort. Atât copiii, cât și personalul, s-au bucurat și au gustat din delicatesele pregătite. Programul distractiv cu copiii l-a continuat un grup de clovni din partea ASTRU-Cluj, care sunt alături de noi in fiecare an și cu care avem o frumoasă colaborare. Dansurile, jocurile, pictatul pe față și multe alte surprize au adus pe chipurile copiilor multă bucurie și voie bună. Vă lăsam să descoperiți din fotografiile atașate, bucuria ce ne-a însoțit astăzi!

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0CwDvpPoRyDCjKN5FRvL6n2DoJGwrTAqqCEryyom2FZVRSxRgQmypcEyxkPigF8v4l&id=100076126526648